Aproape de final

08:43 Posted In Edit This 0 Comments »

Cristiano Ronaldo a fost la un pas să se lase de fotbal! Dezvăluirea este făcută de tabolidul britanic, The Sun, care publică povestea în numărul său de azi. La vîrsta de 15 ani, "Balonul de Aur" a efectuat un control medical de rutină, în urma căruia a fost pronunţat un diagnostic îngrijorător.
"Inima lui Cristiano bătea prea repede, chiar şi atunci cînd nu făcea nici un fel de efort. Am semnat actele de îndată ce am aflat despre ce e vorba. Doctorii au decis să-l opereze, iar pînă la următorul examen, am fost foarte speriată. Atît eu, cît şi Cristiano, ne temeam că nu va mai putea juca fotbal. Tratamentul a funcţionat şi fiul meu a putut să se întoarcă pe teren" explică Dolores Aveiro, mama jucătorului portughez.
Episodul prezentat de The Sun lansează ipoteze dintre cele mai diverse. Printr-un simplu exerciţiu de imaginaţie, te poţi întreba cine ar mai fi fost "Balonul de aur" în 2008, dacă Manchester United ar mai fi dominat fotbalul european la nivel de club sau dacă între Alex Ferguson şi Real Madrid ar mai fi existat un conflict. De asemenea, Anglia ar fi avut şanse mai mari să treacă de "sferturile" Campionatului Mondial din 2006, iar Ladislau Boloni nu ar mai fi fost amintit printre marii descoperitori de talente, chiar dacă i-a lansat pe Quaresma sau Gourcuff. Cum ar fi fotbalul fără Cristiano Ronaldo?

0 comentarii: